De ce trebuie să îi punem pisicii o zgardă împotriva puricilor și căpușelor?

Distribuire


Mulți proprietari nici măcar nu se gândesc la protecția împotriva căpușelor, chiar dacă aceste mici și viclene sugătoare de sânge pot provoca iritații și suferință pisicilor lor.

Dacă aveți o pisică, probabil că știți deja totul despre combaterea viermilor și puricilor. Dar știați că pisicile pot aduna căpușe în timp ce hoinăresc pe afară? De aceea, este important să vă asigurați că dispuneți de o metodă de protecție împotriva căpușelor.

Ne place să ne gândim la grădina noastră ca la o insulă a păcii și liniștii, unde animalele noastre de companie sunt în siguranță. Însă în iarbă și în vegetația deasă se pot ascunde căpușele, care abia așteaptă ca o pisică să apară și să le furnizeze hrană. Dacă locuiți într-o zonă frecventată de animale sălbatice, cum ar fi aricii și vulpile, șansele ca pisica dumneavoastră să se întâlnească cu căpușe sunt și mai mari.

Deși este mai puțin probabil ca pisicile să fie infectate cu boli periculoase din cauza căpușelor, ele pot suferi totuși simptome neplăcute în urma mușcăturilor de căpușe. Căpușa își înfige adânc aparatul bucal în pielea pisicii și se agață ferm până când se umple cu sânge. În jurul locului mușcăturii de căpușă se poate dezvolta inflamația, iar uneori există riscul unei infecții. Dacă pisicile tinere și pisoii sunt mușcați des, aceștia pot suferi pierderi de sânge grave și pot deveni anemici.

Există numeroase tipuri de soluții și produse împotriva căpușelor disponibile în magazine. O soluție foarte convenabilă pentru această problemă este o zgardă anti-căpușe cu eficacitate de lungă durată, care în același timp este eficientă și împotriva puricilor. 

Zgarda Foresto eliberează treptat, în doze mici, substanțele active, care acționează prin contact împotriva puricilor și a căpușelor. Acest lucru înseamnă că paraziții nu trebuie să muște pisica (adică să-i sugă sângele) pentru ca produsul să funcționeze. Căpușele pot urca în continuare pe blana pisicii, dar efectul anti-hrănire (cu alte cuvinte, repelent) al zgărzii le împiedică să sugă sângele; în schimb, ele cad de pe pisică și mor la contactul cu pisica care poartă această zgardă. Imidacloprid este substanța activă împotriva puricilor, care intră în corpul puricilor prin contact.1

Deoarece eliberează lent substanțele active, zgarda Foresto vă poate proteja pisica împotriva puricilor și căpușelor timp de până la opt luni. Acest lucru poate reprezenta o ușurare pentru stăpânul pisicii, deoarece astfel poate scăpa de grija pentru combaterea paraziților externi timp de mai multe luni!

Descoperiți zgarda Foresto pentru pisici!

Și câinii pot beneficia de zgarda Foresto. Aflați mai multe despre zgarda Foresto pentru câini aici.

1. Mehlhorn et al. Parasitol Res (2001) 87:198-207, datele se referă la mecanismul de acțiune, nu la viteza de distrugere a paraziților, și nu înseamnă că paraziții ar deveni complet incapabili să sugă sânge. Nu se poate exclude complet posibilitatea ca o căpușă să se poată agăța de pielea animalului după tratament; astfel, în circumstanțe nefavorabile, este posibil ca animalul de companie să contracteze o boală transmisă de căpușe.

Datele sunt conforme cu cele descrise în Rezumatul caracteristicilor produsului (RCP).

Pentru indicații detaliate și instrucțiuni precise de aplicare, citiți prospectul!

Conectați-vă cu Elanco

PM-RO-23-0059

© 2025 Elanco or its affiliates.